giovedì 12 aprile 2012

Între 12 şi 14 aprilie 2012, între orele 10 şi 22 asociaţiile Amvest, Pro Arta, Gifted Children organizează un Târg caritabil de Paşte la Galleria Arad cu vânzare de felicitări, icoane pe sticlă şi ornamente specifice sărbătorilor pascale realizate de copii.

Vor avea loc work-shop-uri de confecţionat felicitări, vopsit ouă şi pictură. Donațiile adunate în această perioadă se vor redirecționa unor centre pentru copii cu dizabilităţi, familii nevoiașe din Arad și celor care au nevoie de sprijin în această perioadă, printre care și Centrul Maternal Arad, acolo unde este nevoie de lapte praf pentru bebeluși și vom încerca să-i ajutăm.

În cadrul târgului, vineri 13 aprilie 2012 - 20.30 Oana Togoe va sustine un recital care sperăm să fie pe placul celor prezenti la eveniment.

Vă asteptăm cu drag si in 13 si 14 aprilie intre orele 10,00-22,00 in Galleria Arad. Va oferim mai jos cateva din fotografiile realizate în prima zi.

Multumim Galleria Arad, Elevilor de la Colegiul Tehnic, Gradinita PP11 si tuturor care au fost alaturi de noi in această săptămână și ne-au ajutat să realizăm obiectele pentru târg.

Nessun commento: