giovedì 22 marzo 2012

Asociatia Amvest

Scopul Asociaţiei este de a veni în sprijinul tinerilor prin realizarea şi implementarea unor proiecte de şi pentru tineret, de şi pentru societate,în domenii de interes public general sau de interes al unor colectivităţi, care să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a tinerilor, formarea lor socio-profesională, dezvoltarea infrastructurii educaţionale, culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, a mediului de afaceri care să asigure inserţia profesională a tinerilor, pentru întărirea rolului tinerilor în cadrul societăţii civile .


Asociaţia va derula proiecte şi programe şi va promova adoptarea unor politici publice coerente, urmărind astfel îmbunătăţirea condiţiilor de trai a tinerilor, creşterea nivelului de pregătire profesională a acestora, lărgirera accesului lor la cultură, sport şi alte activităţi recreative şi sociale, protecţia socială şi sprijinul tinerilor şi familiilor acestora pentru inserţia pe piaţa muncii, pentru accesul la educaţie, cultură şi servicii medicale, respectiv pentru implicarea tinerilor în activităţil civice şi de voluntariat.

Nessun commento: